Top

Istoria și oamenii din Dobrogea

Este fascinant să vezi cum de decenii bune, populația de aproape 1 milion de locuitori trăiește în deplină înțelegere în Dobrogea. Reprezentanții celor 18 etnii împart liniștite în prezent o suprafață de pământ de doar 15.000 kmp, neexistând mai deloc conflicte interetnice, supremația etnică pentru această regiune nefiind o miză în istoria recentă. Dar hai să o luăm cu începutul și să vedem cum au influențat oamenii istoria celui mai bătrân pământ din România.

CAPITOLUL I – Dobrogea în antichitate

Răsfoind primele paginii ale istoriei, observăm cum Dobrogea a fost un teritoriu locuit încă din cele mai vechi timpuri. Obiecte din neolitic ale Culturilor Gumelnița și Hamangia (mileniile IV-II i.Hr.) au fost găsite aici, cel mai cunoscut fiind Gânditorul de la Hamangia, o vedetă a întregului patrimoniu românesc descoperită lângă Cernavodă, principala poartă de acces către Dobrogea.

Al doilea capitol important s-a scris între secolele VI-IV i.Hr., când litoralul Mării Negre a fost colonizat de greci, pe teritoriul actual al regiunii construindu-se întâi Cetatea Orgame (în secolul VI i.Hr., devenită Argamum în perioada romană), cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc atestată într-un izvor antic, după care coloniile Histria, Callatis și Tomis. Histria, inclusă în mai toate tururile agenției de turism, era cea mai nouă și cea mai prosperă dintre toate și s-a menținut astfel până-n perioada stăpânirilor romane, fiind prima cetate pontica de pe teritoriul Imperiului Roman.

În antichitate, Dobrogea era cunoscută sub denumirea Scythia Minor, jucând un rol important în sistemul de apărare al Imperiului Roman. Decebal, rege între anii 85 și 106 d.Hr al Daciei (o bună parte din teritoriul actual al României, mai puțin Dobrogea), a încercat în iarnă anului 102 să cucerească și acest pământ preluat de romani de la greci, însă legiunile conduse de împăratul Traian îl înfrâng pe Decebal în două rânduri. Pentru comemorarea ultimei victorii de lângă localitatea Adamclisi, Traian a întemeiat așezarea Tropeum și a construit Tropaeum Traiani, unul dintre cele mai importante monumente istorice din România. A urmat apoi o perioadă de aproape două secole de stabilitate și prosperitate, timp în care Dobrogea s-a dezvoltat economic și social.

Sursa: wikimedia.org

Următoarele două secole (III-IV d.Hr.) au fost însă marcate de valuri puternice de invazii ale popoarelor migratoare care duc la devastarea regiunii romane. În anul 271, Împăratul Aurelian îi învinge întâi la nord de Dunăre pe carpi (un trib dacic din actuala Moldova). Împăratul Constantin cel Mare preia ștafeta și îi învinge pe goți (popor germanic răsăritean) în anii 331-332. Dar ostrogoții (un popor parte a goților sosit din zona Mării Baltice) reușesc să devasteze regiunea în anii 384-386. Totuși, orașele și infrastructura Dobrogei sunt refăcute în timpul împăraților Linicius, Iulian și Valens, acesta din urmă chiar reușind să semneze o pace istorică cu goții pe un pod de nave staționate pe Dunăre, lângă Cetatea Noviodunum, punct deosebit de important pe harta Imperiului Roman.

În secolele ce au urmat, crestinându-se, puterea romană devine bizantină, începând astfel să se scrie noi capitole din istoria Dobrogei.

CAPITOLUL II – Dobrogea între secolele XIV-XIX

Sursa: ro.wikipedia.org

Mai multe dovezi istorice demonstrează că numele actual al regiunii vine de la despotul bulgar Dobrotici, un fost conducător al Țării Cărvunei între anii 1347 și 1386, un stat feudal în componența căruia intrau teritoriile aflându-se astăzi în zona nord-estică a Bulgariei și mai tot teritoriul Dobrogei românești, exceptând Delta Dunării. Acest stat s-a format în 1347 prin despărțirea regiunii de Imperiul Bizantin și avea capitala la Kaliakra, ruinele cetății putând fi vizitate în prezent. Un alt punct cheie pe harta teritoriului era Cetatea Eraclea, redenumită ulterior Enisala, singura fortăreață medievală din Dobrogea.

Prima alipire a Dobrogei de Țara Românească (cunoscută în istorie și drept Wallachia) a întocmit-o domnitorul Mircea cel Bătrân în 1388-1389, însă după moartea sa, între 1418 și 1421, Dobrogea întră în componența Imperiului Otoman. Profitând de avansarea imperiului către Europa Centrală în secolele XIV-XVI, Dobrogea devenind o posesiune periferică, fără o mare importanță strategică sau economică, numeroși istorici scriu că anumite părți din regiune au revenit pentru scurt timp Țării Româneșți, în timpul domniei lui Vlad Țepeș (în 1462) și a lui Mihai Viteazul (1599-1601). Totuși, în toți acești ani numărul musulmanilor creștea considerabil în Dobrogea, devenind treptat majoritari. În timp ce fostele colonii de coastă decădeau și deveneau simple sate de pescari, se dezvoltau puternic Medgidia și Babadag ca târguri rurale. Geamia Ali-Gazi Pașa a fost ridicată în anii 1609-1610 și a rămas până-n prezent cea mai importantă moschee din Dobrogea.

În paralel cu puternica dezvoltare musulmană din Dobrogea, numeroși ciobani români din Ardeal (actuala Transilvania), Moldova și Țara Românească (actuala Muntenia) transhumează în fiecare iarnă aici, mulți dintre ei (numiți Mocani) stabilindu-se definitiv și amestecându-se cu românii dobrogeni (numiți Dicieni). Situația continuă și în secolul XVII, perioada de început a declinului puterii otomane.

Istoria Dobrogei întră într-o nouă fază și este puternic influențată de extinderea Imperiului Rus din secolele XVIII-XIX, când regiunea noastră devine efectiv un câmp de lupta între Rusia și Turcia. Și mai tare se agravează după 1812, an în care Imperiul Rus a anexat Basarabia, Dunărea devenind astfel frontieră între cele două mari puteri. Cu acest prilej, sultanul și țarul fac un schimb de populații, turcii și tătarii (popor de origine mongolo-turco-turanică) mutându-se astfel în Dobrogea, iar bulgarii (popor tot slav) în sudul Basarabiei. În tot acest interval istoric se întâmplă și Marea Schismă în Biserica Rusă Ortodoxă, mulți adepți ai bisericii de rit vechi opunându-se reformelor lui Petru cel Mare, migrând și stabilindu-se în alte părți ale lumii, inclusiv la gurile de vărsare ale Dunării. Astfel apare o nouă cultură importantă în Dobrogea, cea a Rușilor-Lipoveni, majoritari astăzi în sate precum Sarichioi, Jurilovca, Slava Rusă sau în localități din Delta Dunării precum Mila 23, Crișan sau Letea. Ei sunt menționați și în această poveste scrisă de Alex Filip, fondatorul proiectului Explore Dobrogea.

Sursa: wikimedia.org

Interesant este că începând cu anul 1840 au fost colonizați în Dobrogea și germani veniți din teritoriile țariste, în special din zona ucraineană Cherson, rămânând aici până în 1940 când în marea majoritate au plecat și s-au stabilit în Germania Nazistă. Totuși, au lăsat în urmă lor câteva localități înființate printre care se numără Malcoci sau Ciucurova, amestecându-se și cu populațiile din Tulcea sau Techirghiol.

CAPITOLUL III – Dobrogea din anul 1877 până-n prezent

Dobrogea de Nord a devenit parte a Regatului României după Războiul de Independență ruso-turc din 1877-1878, cedând Imperiului Țarist la schimb Basarabia de Sud. Deși regiunea a fost intens colonizată cu români după acest moment istoric, în fapt existau doar câteva localități din județul Tulcea în care românii erau majoritari, inclusiv în reședința de județ, după cum se poate observa în imaginea de mai jos cu structura populației din Dobrogea anului 1882.

Istoria regiunii a fost puternic marcată de participarea României în cele două Războaie Mondiale, pe teritoriul Dobrogei având loc importante operațiuni militare. De exemplu, la Turtucaia, o fostă localitate românească aflată acum în Bulgaria, generalul german Mackensen a învins trupele noastre, luând prizonieri 28.000 de militar români. Rând pe rând, Bulgaria ajutată de Puterile Centrale, a câștigat întreg teritoriul Dobrogei, însă la finalul Primului Război Mondial tot regatul României, condus de Carol I, a ieșit câștigător, primind înapoi grație Tratatului de Pace de la Neuilly sur Seine atât Dobrogea de Nord (actualul teritoriu românesc), cât și Dobrogea de Sud (Cadrilaterul, actualul teritoriu bulgar). Pierdem totuși definitiv Cadrilaterul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, Hitler îi ordona regelui Carol al II-lea să facă un schimb de populații: toți bulgarii din nordul Dobrogei și toți românii din Cadrilater urmau să fie strămutați.

Chiar dacă în perioada interbelică a continuat procesul de modernizare a Dobrogei, condițiile au fost fundamental schimbate. Porturile din Tulcea și Sulina decad în condițiile reducerii dramatice a comerțului și a navigației pe Dunăre. În paralel și portul Constanța la Marea Neagră suferă un regres.

O dinamică importantă a populației se petrece în prima jumătate a secolului XX când numeroși aromâni (machedoni) se stabilesc în Dobrogea. Tot în această perioada are loc o emigrare masivă a turcilor din Dobrogea în Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a încuraja stabilirea musulmanilor din Balcani în noul stat turc.

Ca-n mai toată România, perioada comunistă a fost deosebit de grea și în Dobrogea. Autoritățile comuniste au făcut presiuni insuportabile asupra țăranilor pentru a colectiviza regiunea, astfel că în anul 1955 Dobrogea a fost declarată prima regiune colectivizată a țării. Această politică a ruinat o bună parte din sate și a determinat un exod rural masiv spre centrele urbane, în special spre Constanța, luându-i Tulcei mândria de cel mai mare oraș al regiunii. Un lucru bun totuși construit în acea perioadă a fost canalul Dunăre – Marea Neagră.

În perioada de după Revoluția din 1989, Dobrogea a suferit mult pe fondul crizei generale a economiei românești. Dispariția flotei comerciale marine, declinul navigației pe Dunăre ca urmare a războaielor din fosta Iugoslavie, pierderea locului privilegiat al portului Constanța, de principal punct de tranzit al exporturilor românești și declinul turismului estival la Marea Neagră au afectat serios negativ economia Dobrogei. Românii și mulți reprezentanți ai celorlalte etnii au profitat de deschiderea granițelor și au plecat din țară, stabilindu-se în mai toate colțurile lumii.

Sursa: maproom.net

În special datorită aderării României la UE în 2007, Dobrogea devenind extremitatea estică a uniunii, și a sprijinului primit din partea SUA, ultimii 10 ani au adus o bine meritată perioadă de stabilitate socială și de dezvoltare economică. Tulcea și Constanța, principalele centre urbane, au renăscut. Numeroase ferme agricole lucrează pământul roditor și prosperă an de an, redând României titlul de Grânarul Europei. Totodată, în doar câțiva ani, Dobrogea a devenit gazda celui mai mare parc eolian din Europa Centrală și de Est. Turismul litoral s-a dezvoltat considerabil, mai ales grație stațiunilor Mamaia și Vama Veche. Preferata noastră rămâne totuși Gură Portiței, o oază de liniște și relaxare, un adevărat colț de rai. Și alte forme de turism s-au dezvoltat în paralel, iubitorii de natură fiind atrași de paradisul incredibil din Delta Dunării, iubitorii de istorie de ruinele coloniilor grecești și ale cetăților Imperiului Roman, iar iubitorii de cultură de mozaicul multi-etnic format din nu mai puțin de 18 etnii care trăiesc în prezent în deplină armonie în Dobrogea, printre români aflându-se comunități importante de bulgari, turci, tătari, evrei, greci, armeni, ruși-lipoveni, ucrainieni, germani, italieni, albanezi sau machedoni.

Acum, când știi mai multe despre istoria și oamenii din Dobrogea, ce zici, merită să vii și să explorezi regiunea? Fără doar și poate, diversitatea culturală de aici te va fascina!

Ți-a plăcut articolul? Recomandă-l mai departe și prietenilor tăi! Ar fi cea mai frumoasă răsplată a muncii noastre.
267

Comments:

Leave a Reply:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.